" Vezi? Dumnezeu ne iubeşte. Ne-a oferit un dar. "

Darul de care ziceai se află acum la mine în inima, înca îl păstrez. El conturează povestea noastră. Mi-e dor de tine..

Jocul

Am ajuns deja la culmea rabdarii. Stau de aproape o ora in fata unei pagini goale si nu am scris niciun cuvant. Absolut niciunul. Ca sa nu mai vorbesc de vreun sentiment, o intamplare, orice! Mi-au venit fel si fel de idei dar s-au rispit repede. Ma si  mir cum de am rezistat atat de mult pe un scaun, in fata unei mese, fara ca practic sa fac ceva. Cand in sfarsit eram hotarat sa scriu , un alt gand, aparent mai bun, imi castiga atentia. Am ajuns la concluziza ca am pierdut timpul...Nu trebuia sa o ascult. Puteam in acest ceas sa fac orice altceva, evident folositor.

Ma simt ca un prost. Cum am putut sa i le arat? Erau niste simple idei  prostesti de cand aveam 17 ani. Trebuia sa le arunc direct, nu sa le las pe masa, "pentru mai tarziu". Dar cum as fi putut s-o refuz, cand mi-a cerut in cel mai dulce mod sa ii le arat? O ador cand este asa, copilaroasa. Nu pot rezista ochilor ei mari, bine conturati de gene lungi si negre ...si cu atat mai putin privirii lor gingase. Buzele ei conturau un zambet delicat iar vocea ei, da...vocea, era atat de dragastoasa! Am cedat imediat.

M-am gandit ca o sa se plictiseasca repede si n-o sa ajunga nici la a doua pagina. Din contra, le-a citit pe nerasuflate cu un interes pe care nu-l asteptam.Am asteptat cuminte, nu am indraznit s-o deranjez. Cand in sfarsit a terminat, a ramas o clipa pe ganduri, apoi si-a ridicat capul si m-a privit oarecum mirata : " De ce nu ai continuat sa scrii? Ai talent. Poti sa investesti in el. " Am ramas mut. Nu avea de unde sa stie cum am renuntat la visul meu. Ne-am cunoscut mult dupa acea intamplare nefericita. Am hotarat sa nu-i spun nimic.

Intre timp ea a mai rasfoit paginile. Mi-a zis ca sunt inca tanar si ca as putea sa incerc sa public ceva. Nu s-a dat batuta chiar daca i-am explicat ca sunt aproape trei ani de cand nu am mai tinut in mana vreun instrument de scris si ca nu mai am timp de asa ceva : "Ai tu timp, dar nu il folosesti cum trebuie. Uite, iti propun ceva: trei partide de poker. Pierzi, compui ceva pana vineri la pranz. Daca nu, faci curatenie prin toata casa si gatesti o saptamana( stia cat de mult urasc sa fac asta de unul singur). Castigi, fac eu toate aceste lucruri, nu mai impartim sarcinile." Norocul nu a fost de partea mea. M-a batut cu 2-1...Al naibii joc de carti...ce-a putut el sa-mi faca!

Claang.Se aude usa. A venit. Timpul meu a expirat. Ce-o sa-i spun?

Inima mea a prins picioare...

Am cautat-o neincetat pana acum. Am cercetat umbre, priviri, imiagini... dar degeaba.Se ascunde. Uite, o vad, dar n-o pot prinde.Zi de zi se refugiaza in alt loc, incerca sa scape de povara norilor fumurii, care promit picaturi de pelin luminate de o ploaie de sageti veninoase.

Stii unde este? S-a evaporat in magia dansului. Miscarile lente, mladioase sunt rapid inlocuite de cele energice, aducatoare de foc. Trece de la o extrema la alta cu o viteza neobisnuit de mare. Probabil traieste acea nebunie de moment, care te face sa renasti de atatea ori, dandu-ti certitudinea ca esti alcatuit din mai multi "eu". Oare inima mea stie din cati "eu" este compusa? Habar nu am. Poate ca atunci cand o voi avea din nou imi va spune...Cine stie?

Inapoi.

Am ajuns. Ma asteapta o camera plictisita parca de lunga mea absenta. Stiu, i-a fost dor de mine. Si mie de ea. Pun mana pe clanta si in urmatoarea clipa sunt in spatiul meu. O privire e de-ajuns sa-mi dau seama ca totul este neschimbat...mai putin biroul, deasupra caruia sunt puse aiurea niste carti, reviste, ziare. Ma indrept automat catre fereastra, rasfatandu-mi talpile cu racoarea binefacatoare a parchetului, un adevarat rasfat dupa atatea zile toride. E asa de bine! Deschid geamul. Aerul tare imi umple plamanii iar eu simt cum sufletul meu renaste. Nu ma pot abtine si scurtez rapid cartierul : pustiu!. Eh, nu-i nimic, si asa am prea multe lucruri de facut. Fara sa-mi dau seama ma trantesc in pat, lenesa. Imi place sa cercetez tot. Nu stiu cum, dar simt camera putin straina de mine.Sau, eu sunt straina fata de ea. Biroul, televizorul, rafturile, calculatorul, jucariile, cartile...toate imi par necunoscute si familiare in acelasi timp. Cum vine asta? Nu pot explica. M-am pierdut in ganduri si am uitat de bagaj. Oricum n-am chef acum de el, mai tarziu... Aleg din sifonier ceva comod, ma schimb repede si ma asez nerabdatoare in fata calculatorului. Mi-a intrat in sange deja, daca pot spune asa : mess, apoi blog. Ultimul mentionat ma astepta cu o pagina. Una virtuala, goala. O privesc iar in imediatul moment ma simt imbratisata de niste tentacule invizibile si ajunsa apoi jos, pe un pamant nisipos. Ma bucur totusi ca nu am incasat lovituri bonus cauzate de rapida mea cadere, una sustinuta de altfel. Ma uit in sus: se desluseste o lumina aurie, probabil calda. Zic probabil caci n-am de unde sa stiu. Aici la mine este un aer rece. Stiu de ce am nevoie ca sa scap, am mai trecut prin asa ceva. Trebuie doar sa scriu. Cu fiecare cuvant, cu fiecare fraza se mai inalta o treapta, construind intr-un final o scara catre lumina...

Revedere

Şi ce?Doar n-am să mor dacă te văd.Sau,mai bine zis, te revăd.Dar nu asta contează, ci faptul că în câteva clipe voi fi lângă tine.Ce îţi voi spune nu ştiu.S-au întamplat atâtea între noi...atâtea.

Ah,uite!Te apropii. Buzele tale dulci îmi desenează un zâmbet.Nu mă pot abţine şi îţi răspund în acelaşi fel.O pătură de emoţii mă înconjoară,vrând parcă să-mi acapareze toată inima.

Te privesc cu o atenţie nemaivazută,vrând parcă să-mi întipăresc în minte fiecare trăsătura a chipului tău.

Nu te-ai schimbat aproape deloc: acelaşi par negru care contrastează cu ochii tai de o culoare specială,deschisă.Din ei se nasc numeroase săgeţi.Şi eu ,iar mă pierd în lumina lor,atât de molcomitoare.Parcă visez...

Zbor printre o mulţime de stele şi o muzica plăcută îmi inunda urechile.O fericire muta ,calmă pune stăpânire pe inima mea.Eşti aici.

Dar...cum se poate asa ceva?! Înainte, exista o sclipire smecheraşă în griul privirii tale.Acum ,găsesc o mare de linişte,iubire şi...regret?Nuu, probabil am uitat cum să-i citesc ochii,ceea ce se ascunde dincolo de ei.Cred că timpul mi-a înlăturat această aptitudine.

-Îmi pare rău.

Ameţesc.Oare am auzit bine?Da,el a spus tot.Nu-mi vine sa cred!Mi-aş da câteva palme,ca să mă trezesc în cazul unui vis.Dar el m-ar considera nebună.Mai bine mă încred în aceste puţine vorbe ,cu o semnificaţie atât de mare.

Inima şi-a accentuat bătăile.Se pare ca cineva s-a hotarât să-mi arate că mă înşelasem în privinţa ultimelor gânduri. Am zâmbit şi l-am luat de mână.Îl iertasem de mult...

Cantecul inimii.

Pasii lui se opresc in fata unei camere vechi.Fara a fi ajuat de vreo urma de lumina gaseste rapid manerul usii pe care o deschide scartaind usor.Ochii lui se opresc asupra semineului din fundul camerei,in care lemnele pocnesc incet,hranind focul,un microsoare al acelei incaperi ocupata de prea putine lucruri.

Se distingea un fotoliu batut de vreme,care statea asemeni unui batran in fata focului,depanandu-si amintirile.Pe el se odihnea o chitara,nefolosita de mult timp.Si ea parca-si reamintea de numeroasele suflete care i-au dat cu fiecare cantec alt rol:de alinare,de infrigurare,de inseninare,de innorare...

Tanarul s-a asezat pe covorul vechi,a luat chitara si,cu ochii inchisi,simtind o caldura binefacatoare din interiorul si din afara lui,incepe.

Totul in jurul lui se contopeste intr-un vartej al sentimentelor.Din ce in ce mai tare inima-i bate,fiind si ea in ton cu sirul armonios produs de coardele chitarii in mainile lui.

Pe buzele lui se naste un zambet.Melodia inimii lui nu inceteaza a se materializa...

Curand,fara sa-i auda pasii,a simtit-o asezandu-se ,asemeni unei pisici,langa el.Nu a deschis ochii,caci stia sigur ca si ea ii avea inchisi.Chiar avea dreptate.

Acum,pe acordurile chitarii,ea canta niste versuri vechi scrise de ea.

Era o magie de nedescris acolo: el era ea iar ea era el.Si amandoi erau cantecul impletit de inimile lor.

Dimineata cu alti ochi.

E dimineata.Intre crengutele din copacul de la fereastra ta ciripesc vesele pasarele.Vor sa intampine primele raze mult asteptate ale soarelui,care intra pe geamul de la camera ta.Fireste ca tu nu ai cum sa vezi asta.Pentru ca dormi.Numai vestitoarele primaverii admira vazduhul: o paleta rosie-albastruie,presarata pe alocuri cu bucati de puf.

Libertate.Prospetime.Caldura.Viata.Nici macar aceste cuvinte nu ma ajuta in a descrie tot...Daca ai putea numai vedea ce vad si eu...

Stai!Te ridici usor din asternut.Nu reusesti sa tii ochii bine deschisi,mijesti.Te freci cu palmele,poate iti mai revii.Pasesti agale spre fereastra.Esti atat de...dulce!Chiar si asa somnoros.

Imi place sa-ti vad parul brunet ravasit,sa incerc sa descopar misterul din ochii tai negri,imi place sa te privesc dimineata,cand ai doar niste pantaloni de pijama pe tine...sa te observ cum iti bei cafeaua,asa...incet.Dar ce nu-mi place?

Oare tu stii?Ca te urmaresc chiar acum,ca vreau sa impartim impreuna bucuria acestei dimineti de primavara?

Poate da...poate nu.Cred ca ar trebui sa te intreb.Dar cum,cand sunt doar un simplu fluturas?

Respiră încet.

Nu te grabi.Niciodată.

Ştiu ca inima ta este nerabdătoare,bate asemenea aripilor pasărei Colibri în pieptul tau.Plămanii abia aşteaptă următoarea gură de aer proaspat.Nu se satură nici nasul sau gura.

Din cauza lor ajungi şi tu lacom.Pentru că este un "cerc" vicios.Te molipseşti şi îţi doreşti să păstrezi cât mai mult timp liber grăbindu-te.Pentru ce?Există un provervb românesc "Graba strică treaba".Sunt destule exemple pe tema asta din viaţa fiecaruia,asa că nu mai e nevoie să mai numesc eu altele.

Tu,de ce nu vrei să iei lucrurile aşa cum sunt?De ce nu vrei sa trăieşti,să guşti fiecare clipă fară să te repezi la următoarea?Răspunde-mi.

Vrei bani,o carieră înfloritoare?Foarte bine.Dar zici că vrei şi timp pentru tine,pentru sufletul tău....Adevărat?Tu dovedeşti contrariul.

Nu vezi că pe măsură ce te grăbeşti pierzi tot ce este mai frumos?

Hai,fă un efort şi deschide ochii.Pâna nu e prea târziu.Însă nu uita să faci lucrul acesta încet.Mi-e teamă să nu te sperii de ce vei descoperi.

Dacă vrei vei reuşi.Trebuie doar să respiri încet.Restul vine de la sine.

Sfarsit.

Se intuneca...

Bucati de suflet

Plimbandu-se alene.

Haos...

Obscuritatea ma sperie...

Dar totul e transparent

Si clar.

Incertitudine...

Iubire...

Ce e iubirea,

Daca tot ce poti e sa suferi?

Nedreptate.

Frig.

Moartea ma ia in brate,

Ma acopera cu mainile reci

Intuneric...

Libertate.

E totul pe cale sa se sfarseasca.Totul pregatit de un nou inceput.

Aerul plumburiu ce acopera suprafata marginita de gratii de fier se rarefiaza.Simtea si e ea.O senzatie de usurare,spirituala si materiala,se instaleaza in cadru.

Ochii fetei descopera incet privelistea ce i se infatiseaza nestingherita: o bucatica din marea verde-albastruie,combinata cu cerul azuriu si nispul galben-auriu.Toate dau culoare sufletului ei.Gata!Nu mai e rost de toamna in inima ei.Cele patru camarute ale acesteia infloresc.Tristetea,singuratatea,toate sentimentele negre se evapora odata cu intunericul,palind in fata luminii calde a soarelui.

Pana si pe chipul ei se observa o schimbare.Pare ca stapanul vesel al vazduhului i-a daruit cateva raze binefacatoare,care se reflecta din interior spre exterior...

Poate ca soarele are si alte puteri decat cele pe care le stiam eu...Dar,nu sunt decat o martora in aceasta poveste,mai bine ma limitez la ce vad,nu la ce cred.

In negrul ochilor fetei se vede o sclipire greu de descris.Cu mainile tremurande desface emotionata lacatul pictat de vreme cu o cheita.Trage zavorul si paseste pe nisipul fierbinte.Incet.Nu vrea sa iroseasca nicio clipa.Simte fiecare firicel auriu sub talpile insetate de caldura.Rade.Se invarte ca o nebuna.Dar chiar asa este ea.O nebuna.Nebuna de fericire.Ametita,se tranteste pe covorul de nisip.Zambeste.

Cat timp a trebuit sa astepte ca sa se bucure de aceste clipe!Si acum parca isi aduce aminte cum...Se opreste.Isi da seama ca trecutul nu mai conteaza.Va privi in fata,ara un viitor luminos care o asteapta.Soarele îi confirma acest lucru,zambindu-i mai frumos ca niciodata.

Gand de primavara.

E o senzatie ce nu ti-o poate da decat ea.Nu e nevoie de descriere,e nevoie de sentimente.Simti?

Te invaluie o perdea de racoare dulce.E asa de bine...ai vrea sa stai acolo mereu.Sa te desfete ea cu mireasma miilor de flori ce le aduce la viata.Si tu nu te mai saturi sa le privesti.Esti un gurmand.Da,le mananci din ochii ce refuza sa se inchida.Poate ca vor inceta daca vei lua ceva,o potiune ca sa adormi.Nu te speria,nu le vei parasi.Le vei da doar o pauza bine-venita.

Expresia fetei tale imi spune ca nu vrei sub niciun chip asta.Bine,dar atunci?Vei distruge totul cu lacomia ta.Am inteles....Iti vei indrepta atentia catre copacii infloriti,catre pasarelele ce inveselesc decorul multicolor.Ai grija insa,sa nu zabovesti asupra lor prea mult timp.Stiu ca vrei sa le mai ai si alta data.

Deja nu te mai controlezi,alergi ca un nebun pe verdeata proaspata.Sunt sigura ca daca ai putea,ai zbura alaturi de migratoare...

Strigi:"Bine ai venit,iubita primavara!"

Esti fericit.

Thoughts

Ma gandesc uneori cum ar fi daca ai fi aici.Un singur raspuns: mai bine.Mult mai bine.Stii si tu asta.Acolo unde esti,ma vezi.Numai ca nu mai poti sa-mi mai vorbesti.Si tocmai acest lucru imi lipseste atat de mult. De ce?De ce a trebuit sa pleci?Niciun raspuns. Intotdeauna stiai cum sa-ti potrivesti vorbele.Dadeai cele mai bune sfaturi...Mi-e dor de tine.Mi-e dor de zilele in care ma pierdeam in cuvintele tale.Datorita tie am ajuns sa-mi doresc sa schimb ceva,mai intai in mine.Apoi,poate cine stie,in lume...Tu ai scos un "EU" din mine care vroia sa se faca remarcat.Am spus "vroia" pentru ca acum nu stiu ce simt. Sunt dependenta de tine.Am nevoie de ajutorul tau pentru a continua ce am inceput.Si am senzatia ca nu sunt singura care iti duce lipsa... Mi-as dori sa-mi dau un milion de palme.Sa ma trezesc si sa constat ca totul a fost un vis.Dar nu se poate.Tu ai plecat si nu o sa te mai intorci vreodata.Ah,si din ce cauza ai plecat!Cat poate costa o mica neatentie din partea unei persoane! ................................................... Doare golul lasat de tine.

Povestea ei,povestea mea(by my mother)

E seara.E tarziu.Privesc spre cer...

Nu stiu...

Dar vad o stea...departe,

Ce printre celelalte

Timida parca-mi pare...

-Vrei sa vorbim?

Dispare.

In seara urmatoare apare iar,

Si-i zic:

-Ce-ar fi sa ne intalnim si poate sa vorbim?

Prinde curaj steluta si-mi spune:

-De acord.

Emotii ma incearca,tresar de bucurie,

Nu stiu de ce...

Dar parca cine stie?

Si-apoi, o perioada,ne tot vedem...

Eu,ii vorbesc despre mine

Cum sunt,si cand mi-e greu.

Ea tace si m-asculta,

O vad cum cateodata,

Licare mai puternic,

Apoi se ascunde,iata...

Simt cum o pierd,incet,

In noaptea instelata.

Dupa un timp revine.

Cald imi spune:

-Nu se stie...

Poate-o sa plec departe,

Spre alta galaxie.

Si m-a lasat...

Stau si privesc spre cer,

Spre steaua disparuta,

Simt pe obraz o raza,

Ce parca ma saruta...

Ce-ti voi mai spune oare,

Atunci cand vei apare?

Micuta stea

Cand vei veni din nou in lumea mea?

Amintire vesnica.:(

Se spune ca un om a avut o viata realizata daca a lasat ceva in spate.Acel "ceva" sa ramana imprimat in sufletele altora(mai multi sau mai putini) si sa reuseasca sa faca o schimbare in bine inauntrul lor. Domnul profesor Al.Th.Ionescu a reusit asta.Dar rolul lui in spectacolul vietii s-a sfarsit.A fost un om simplu,dar apreciat,iubit.A stiut sa se faca respectat prin vorbele lui.A fost prieten deoarece ne dadea mereu cele mai pretioase sfaturi...si lista poate continua... Nu va vom uita niciodata!

Poveste.

Galagie.Doar e pauza mare la scoala.Aglomeratie.Profesori,elevi,toti vor sa ajunga undeva.Aproape toti.Mai sunt si adolescenti care stau de vorba,rezemati de peretele alb al liceului.

O fata sta singura,privind in gol pe geam.Poate asteapta pe cineva,sau poate doar se gandeste.La ce?Raspunul:EL.S-a indragostit fara sa-si dea seama.Cel putin,nu realizase lucrul asta inainte.Insa de aseara,totul era clar.Si nu putea suporta acest gand.Stia ca sentimentele nu ii erau impartasite.Stia ca ce se intamplase cu o seara in urma a fost fara importanta fara el.Dar de ce pentru ea un sarut furat a fost atat de important?

Si acum isi aminteste scena.Totul s-a intamplat inainte de spectacol.O veste groaznica a facut-o sa-si piarda cumpatul si sa izbucneasca in plans.S-a retras singura intr-un colt.Nu vroia ca nimeni sa vada ce se intampla cu ea.Dar el a vazut-o si a venit spre ea.Nu a constientizat nicio clipa suferinta ei cand i-a spus ca nu se poate afisa asa in fata multimii,cu o voce rece.Nu-l interesa decat sa iasa totul bine.Asta s-a vazut in vorbele ce au urmat dupa...

Disperata,a aruncat o ploaie de pumni in pieptul lui.De ce nu o lasa in pace?Doar ea si problemele ei.Dupa timpul petrecut impreuna,lucrand la acel proiect,credea ca are suflet.Dar vorbele lui afirmau altceva.A inceput sa planga nervos.Alti pumni...el a strans-o in brate si apoi a sarutat-o delicat.Fara sa-si dea seama,fata s-a linistit si s-a cuibarit la pieptul lui.Suferinta nu disparuse,dar acel sarut avusese darul de a o calma...

Cand isi aducea aminte de acest moment suspina.A fost prea frumos.Si a durat atat de putin.Acel moment de slabiciune a facut-o sa se abandoneze pentru cateva clipe lui.Pacat ca dupa au trebuit sa se pregateasca pentru scena.Dupa nimic nu a mai fost la fel.Parca pentru el acele momente nu ar fi existat.

Cineva o bate pe umar.Se intoarce si ramane cu rasuflarea taiata.El statea in fata ei,zambindu-i.

-Buna.

-Buna, a raspuns ea pe un ton care vroia sa fie indiferent.

-Felicitari,nu ma asteptam sa te descurci asa bine dupa ce s-a intamplat inainte de spectacol.Ti-ai mai revenit?

-Mersi.Si tu ai fost la fel de bun.Oarecum.

A urmat o clipa de tacere,apoi baiatul a adaugat:

-Stii,vroiam sa te intreb...Vreun sentiment pentru acel sarut de aseara?

-Nu.Absolut niciunul,a spus ea plecand usor privirea.

Cum putea sa minta in asa hal?Nu avea de ales.Cu ce se alegea daca ii spunea adevarul?

El a privit-o un timp.Nu puteai sa descifrezi ce scrie in ochii lui.Dupa a spus:

-Ma bucur.

A urmat o un sarut usor pe obraz si a plecat.Fata a tresarit la acel sarut,si nu a mai apucat sa-i spuna la revedere.S-a intors in clasa.Poate ca pe el il asteptase pe hol.A pus capul pe banca,hotarata sa nu dea drumul suvoiului de lacrimi ce nu mai puteau rezista...

Ce alegi?

Astept.Intr-o sala mica,rece si goala.Ma gandesc la tine...si tocmai atunci iti faci aparitia.Te privesc.Deocamdata nicio vibratie interioara.Totul e deja planificat.De cum o sa te apropii o sa pornesc sentinta. Un salut scurt si astfel incepe totul...Ca de obicei,eu incep discutia,eu pun punctul pe i.Tu?Tu aprobi din cap si taci... Acum incepi sa zici niste vorbe prea cunoscute mie,de care m-am plictisit.Nu te inteleg.Esti un las.Ti-e frica,tie- frica sa fi tu.Nu spui ce simti,nu te exteriorizezi.Crezi ca asa e cel mai bine?Crezi ca trebuie sa raspunzi cum crezi ca vor altii pentru ca "asa trebuie"? Nu cred ca voi putea sa fiu vreodata de acord cu asta,pentru ca sunt exact opusul tau.Dar...nici nu trebuie sa fiu de acord sau sa te inteleg...am zis fara sentimente,am doar rolul unui judecator.Trebuie sa am sange rece,sa analizez totul din afara,sa ma privesc si sa te privesc cu ochi critici. Stiu,uneori ma deschid prea mult,atat de mult incat acest lucru se intoarce in defavoarea mea.Eu sunt nebuna in a argumenta orice,prea grabita uneori.Tu?Abia te sfiesti sa dai niste raspunsuri... Ajunge!Mi-am propus sa nu ma implic,deci voi incerca sa nu incalc promisiunea facuta mie.Spun cu o voce ce vrea sa fie rece: -Cetatene,esti condamnat pe durata de 30 de zile la munca in folosul binelui tau.Aceasta actiune presupune : *nu ai voie sa te ascunzi in spatele paravanului numit tacere,vrand astfel sa eviti raspunsuri importante. *este intrezis sa minti,sa nu spui ce simti "pentru ca nu e bine".Constientizeaza ca este esential sa te arati asa cum esti,nu asa cum crezi ca vrea altcineva.

O ultima specificare domnule: in cazul in care nu va indepliniti sarcinile spuse mai sus,veti fi condamnat la inchisoare pe viata.Nu veti avea posibilitatea de "va spune",veti trai intr-o obscuritate conturata de lipsa de curaj,de miciuni..

Clipe...

Azi vreau ceva.Poate e prea mult,poate este nimic.Insa as vrea ca dorinta mea sa se realizeze.

Asa ca,daca tu poti,spune ploii sa nu cada,vantului sa nu mai bata.Nu le mai vreau.Nu acum.Nu-mi mai place nici prezenta soarelui,zi-i tu sa nu mai rasara,sa petreaca ceva timp alaturi de luna...Spune stelelor sa nu apara.Spune frumusetii naturii sa dispara.Nu am nevoie de ea acum.Nu ma ajuta,nu ma alina...mai bine asa.Ah,era sa uit,nu vreau nici alte persoane in jurul meu in afara de tine.Sa ramanem doar noi doi.

Doar o clipa.Oricat ar fi(sau ar parea ea) de lunga sau scurta.

Ce sentiment frumos...pare un vis.Sau o alta lume.Oricum ar fi,imi place asa.Dar,mai e ceva: te rog,fa ceva,opreste timpul,vreau sa simt(cat mai mullt posibil) totul cu inima.Vreau sa mi-o deschid.

Stii...ai simtit vreodata vara cu adevarat in suflet?Eu abia acum descopar acest lucru.Implinire.Nu ma intereseaza cat o sa dureze.Ce daca nu o sa fie un final fericit?Acum nimic nu mai conteaza.Traiesc clipa.Iubesc.

Sunt eu cu tine.In jurul nostru...nimic.Vid.Dar cat gresesc!Dragostea ne inconjoara de pretutindeni si eu vorbesc de vid?Ce am patit?Probabil m-am imbatat.Azi am exagerat cu elixirul fericirii,recunosc.Si totusi,poate ca iubirea umple totul dar in acelasi timp reprezinta vidul...Nu stiu.Bat campii cu toate ca mi-am spus ca nu voi rata nimic...

Lipsa de cuvinte.

O multime de ganduri imi trec prin minte,ma inunda.Cand e vorba sa le pun pe foaie,chiar si una virtuala,nu gasesc cuvintele potrivite.

Le caut ca o nebuna intr-un dictionar.Caut in inima si in minte....Cand intr-un final le gasesc,mi se par sterse,fara valoare.Dar in acele momente nu erau asa pentru mine,nu erau neinsemnate....Of,ce ma mir atat?Nu asa sunt eu?Scriu...sub impulsul momentului,parca nici nu mai conteaza cuvintele(in fond,astea sunt,simple cuvinte.De ce sa ma mai obosesc sa le prezint sub o forma cat mai "eleganta"?).Cand imi recitesc textul,nu ma inteleg.Nu stiu cum pot scrie in asa fel.Poate ca asa am simtit eu in acel moment.Poate ca sentimentele mele s-au transpus in cuvinte...nici nu mai stiu...

Si acum?Ce-mi va mai nascoci mintea nastrusnica?Ce va mai scrie mana mea,ghidata de acel impuls?Mister si pentru mine.Nu prevad niciodata cand ma vor "imbratisa" acele stari ce-mi permit un lucru:Sa pun pe foaie sentimentele mele,sa le abandonez acolo.Dar ce spun?Nu pot eu sa fac asta!!NU-mi distribui sentimentele ca pe o marfa dupa placul meu.(daca as fi facut asa,probabil ca as fi fost scutita de unele neplaceri...)Asa ca,cuvantul "a abandona" este nepotrivit.Poate ca mai bun este...Ah,chiar nu stiu!Nu gasesc acum un cuvant potrivit pentru ceea ce vreau eu sa exprim(unul din lunga mea lista de defecte).Poate ar fi bun "oglindesc"...ce oglindesc?Sentimentele in cuvinte.Astfel ele raman in doua locuri.In paginile inimii si pe foaie.

Ah,cred ca am intrat iar in acea stare...

Gandurile unei minti bolnave...

Ce vrei sa-mi spui?Nu te inteleg...mi-e atat de greu,abia te vad...

Stiu,am fost si eu candva ca tine.Am crezut si eu in ceea ce crezi tu acum.Dar,ca si pentru majoritatea ,"dragostea" si "increderea" incep sa reprezinte pentru mine niste simple cuvinte.

Stiu,nu ar trebui sa fiu si sa gandesc asa.Ai dreptate,sunt un las.Pentru ca nu am luptat cat a trebuit si am trecut usor in tabara cealalta,parasind vechiul "EU".

Pentru ca am incetat sa cred in lucrurile cu adevart importante in viata.Pentru ca nu apreciez ceea ce aduce cu adevarat fericire in suflet.Pentru ca m-am alaturat lor.

Am ajuns ceea ce am urat toate viata.Un om fals cu o inima de gheata...o pramatie.Si acum ma urasc si pe mine.

Nu stiu ce ma mai poate salva.Sunt irecuperabil.Dar tu...tu nu.

Daca nu ma mai pot ajuta pe mine,atunci pentru tine trebuie sa fac ceva.Nu te pot lasa asa...

Poate nu ai incredere intr-o minte bolnava ca a mea si nu vei vrea sa te ajut.Poate te vei gandi ca vreau sa ajungi ca mine.Crede-ma,am trecut prin ce incepi sa treci si tu acum...Nu vreau sa te pierzi.Nu.Sunt destui care au facut si fac asta.Nu stiu cum,dar te voi ajuta....ai sa vezi tu.

Probabil o sa fie greu,dar o sa merite tot efortul...

Lupta pierduta

Culoarea vietii mele se pierde,

Abisul intunecat se vede...

Nu am scapare,ma prabusesc.

Parca zbor spre neinteles.

Nu simt nimic,am sufletul inchis

Cu o cheie,de tine,ce m-a invins.

Am obosit cautandu-te prin vise,

Pasind pe drumuri nepermise.

Acum niste sentimente au ramas,

Sufocate si ele de al tau glas.

Inceput

Nu stiu cu ce sa incep.Ceva din trecut? Am o gramada de foi cu ce am scris mai demult.Nu-mi mai place nimic.Probabil pentru ca m-am schimbat.Citesc niste poezii din clasele I-IV...nu ma incanta. Uite! O poezie de acum 1 an si ceva,aproape 2 daca nu ma insel.Nu are titlu.Sincer,nu mi-am recunoscut felul de a scrie, dar iata:
Intuneric sau lumina,
 Trecut sau prezent...
Ma indrept spre moarte sigura?
Deja nu mai pot sa astept.
Moarte sau viata,
Chiar nu imi pasa...
In intuneric distins
Rece, de necuprins
, Ploua,cerul plange.
 Si totusi nu ajunge.
O silueta sumbra,
Inconstienta si treaza,
Grabita se indreapta,
Spre a mortii capcana.
Nu mai exista durere,
 Pentru acea parte din mine

Dar nici mangaiere.

In sfarsit a inteles

Ce in viata are sens...